Nu există o metodă ideală de împachetat haine. Acesta este un blog realist, nu unul fantezist. Există însă variante multiple potrivite pentru comodele cu sertare, pentru polițe și bară ori pentru valizele pe care le luăm în concedii. Pentru copii, crearea de ținute și depozitarea pe seturi sunt variante practice în tabere și în călătorii. Iar pentru întreaga familie, sortarea pe categorii are rezultate spectaculoase.
Pentru a avea un an nou organizat, așa cum ne place nouă, cheia este să setăm proiecte pe care să le putem duce la îndeplinire. Rutinele sunt mereu de folos, așa că vom stabili obiective realiste și vom face planuri în acord cu resursele la care avem acces.
Am scris în numărul 11 al revistei de organizare, design și fine living, #OrDeLi, un articol despre proiecte liniștitoare de organizare. Da, am eu ideea asta fixă că trebuie normalizată relația pe care fiecare dintre noi o are cu organizarea pentru ca ea sa fie utilă. Altfel, doar stres și procrastinare. Ei, și în acest material, am inclus și 7 rutine sănătoase.
Încercăm să îmbinăm utilul cu plăcutul cât se poate de des. Uneori nu avem timp să le facem separat, dar ne adaptăm și căutăm metode pentru a ne folosi mai bine timpul și a ne organiza viața cu tot ce include ea. Suntem creativi, spontani și, totodată, planificați, pentru că soluțiile pe care le alegem trebuie să răspundă concomitent mai multor nevoi.
Planificarea alimentară implică stabilirea în avans a felurilor de mâncare pe care le vom consuma pe parcursul mai multor zile consecutive. Poate fi o săptămână întreagă, dar ca specialist în soluții de organizare, îți recomand să începi cu 2-3 zile și să extinzi treptat, pe măsură ce alcătuirea meniului devine o rutină. Compune felurile de mâncare în funcție de alimentele pe care le ai în frigider și în cămară. Dacă lipsește un ingredient, pune-l pe lista de cumpărături.
Să creezi o ambianță relaxantă este o artă. În teorie, pare ușor: aprinzi câteva lumânări parfumate, tragi draperiile, pornești muzica și te afunzi printre perne pufoase și pături moi. În realitate, este vorba despre planificare și atenție la detalii, două concepte ce definesc organizarea pe toate palierele sale. Căci indiferent de proces, el trebuie gândit pas cu pas.
Trecerea de la zilele însorite de vară la cele cu temperaturi în scădere reprezintă momentul perfect pentru reparațiile ce pregătesc casa pentru lunile geroase de iarnă. După eliminarea surplusului și organizarea lucrurilor (obținute cu ajutorul programului gratuit #MareaOrganizare), trebuie să alcătuim un alt plan pentru lucrările de întreținere.
Visurile noastre domestice cele mai îndrăznețe sunt tot mai aproape de împlinire, căci s-a inventat un aspirator vertical fără fir ce aspiră și șterge în ambele sensuri (față – spate) și, mai presus de toate, recunoaște tipul de pardoseală, reglând automat puterea de aspirare pentru curățarea în profunzime chiar și a prafului fin ascuns prin covoare și pe sub paturi. Le face pe toate datorită capului de aspirare PrecisionPower cu tehnologie ZigZag patentată, cu care absoarbe dintr-o mișcare până la …
