Home CASA Raftul dezordinii, o soluție pentru un dulap organizat pe termen lung

Raftul dezordinii, o soluție pentru un dulap organizat pe termen lung

garderobă capsulă

Teoria raftului dezordinii îmi aparține și am formulat-o gândindu-mă de ce unii dintre noi ajungem să spunem că organizarea nu ține suficient. Din nenumăratele discuții de pe grup, de la workshop-uri și din interacțiunea directă cu clienți, mi-am dat seama că treaba aceasta are legătură cu soluțiile implementate, dar și cu disconfortul pe care ni-l creează la un anumit nivel ideea de perfecțiune cu care este asociat conceptul de organizare.

Dar aceste percepții trebuie schimbate!

Eu promovez organizare simplă, creativă, intuitivă, ieftină. Aceasta este bază! Apoi cerul poate fi limita când vine vorba de rafinarea metodelor și de complexitatea sistemelor. Dar pe o bază bună poți pune orice!

Dacă ne referim la soluții, probleme apar atunci când ținem morțiș să implementăm o metodă pe care nu o înțelegem prea bine, nu ni se potrivește sau este foarte la modă și vrem să fim în trend. Așa cum este KonMari acum! Numai dacă te gândești la diferențele culturale dintre lumea asiatică și stilul nostru de trai ajungi la concluzia că nu o poți implementa ad litteram. Și apoi casele noastre arată diferit, au o suprafață medie mai mare. Iar dulapurile au preponderent rafturi, nu sertare cu înălțime mică pentru care metoda KonMari mi se pare perfectă. Știu aceste particularități și din sondajul pe care l-am realizat la finalul lui 2018 despre modul în care se organizează românii.

Și atunci mi-am zis că odată ce ai agățat tot ce e de pus pe umeraș și ai împachetat ce e de pus pe rafturi ori în sertare, trebuie să creezi și un loc în care să ai voie să fii neglijent(ă). Pentru că nu în fiecare zi avem energie să așezăm frumos haine ce mai pot fi purtate a doua oară. Mai ales dacă sunt din țesături nepretențioase. Lăsându-le pe raftul dezordinii nu alterăm ordinea generală a dulapului, iar aspectul de ”tras la linie” nu ne mai generează blocaje de genul: ”Unde trebuie să pun bluza asta?”, ”În ce fel trebuie să o așez la loc?” sau ”Oare nu stric ordinea pentru care am muncit atât de mult?”.

Este obligatoriu ca la final de săptămână să ne ocupăm de lucrurile lăsate pe raftul dezordinii, pentru că altfel haosul va câștiga teren.

Eu fac asta de ani de zile și nu am mai fost nevoită să golesc integral dulapul și să îl reorganizez. Nici chiar la schimbările de sezon, fiindcă am totul la vedere, depozitat într-o manieră eficientă pentru mine și familia mea. Desigur, este foarte important și controlul cantităților.

Să îți fie de folos toate cele de mai sus. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificări când publicăm articole noi. Tot pe Facebook găsești și super grupul cu idei de organizare. Iar dacă vrei să vezi clipuri despre organizare, abonează-te la canalul de Youtube. Avem și un NEWSLETTER pentru programe și oferte exclusive.

Articole recomandate