Nu cred că există unitate de organizare mai clară și mai motivantă decât sertarul. Toți avem cel puțin unul (adesea de dimensiuni mici) și îl folosim pentru a depozita diverse categorii de obiecte. Până aici totul simplu! Interesant este că devine și mai simplu, căci odată organizat primul sertar începe să ne cuprindă elanul de a trece la următorul și la următorul și la următorul…
Diana Mihăilă, primul Master Professional Organizer din România

Diana Mihăilă, primul Master Professional Organizer din România
Sunt Diana Mihăilă și sunt primul blogger-specialist în soluții de organizare din România. Mă pasionează atât de mult organizarea încât am creat o metodă ce mi-a fost validată în amplul proces de certificare ca Master Organizer. Din 2017 sunt membru al International Association of Professional Organizers și din 2020, membru al Association of Professional Declutterers and Organisers, UK. Până acum, m-am format în sistem nord-american, scandinav și asiatic. :)
Organizarea bagajului pentru o vacanță la schi poate face diferența între o experiență relaxantă și una stresantă. Pe lângă echipament și hainele călduroase, mai sunt câteva lucruri care este bine să le avem la noi pentru a ne bucura din plin de zilele pe pârtie. Ne creștem șansele să fie așa dacă facem un inventar. Highlights: OK, plec la munte, merg cu familia și cu prietenii, stau acolo 5 zile, vreau să schiez, urmează să vizitez locurile X și Y… …
Organizarea nu prea ține cont de vârstă, spațiu și cantitatea de obiecte, ci mai mult de metode, tehnici și sisteme de sortare și depozitare. Copiii mici pot deprinde abilități de organizare dacă părinții îi implică în proces precum într-un joc, la început cu piese mari și puține, treptat mai mici și mai numeroase.
Caut activ modalități prin care pot face economii și reduce totodată risipa alimentară. Este responsabil față de familia mea, bugetul nostru și implicit pentru comunitate și mediul înconjurător. Să îmi fac un inventar al proviziilor și apoi o listă de cumpărături este parte din rutină. Și, evident, o formă de organizare pe plan personal și financiar (ceea ce se știe deja că îmi place).
Pe principiul ”Cele rele să se spele, cele bune să se adune!”, ne scuturăm un pic de energia ultimelor săptămâni și începem ușor, dar sigur pregătirile pentru sărbătorile de iarnă. Iar pentru că ACASĂ este cel mai BINE, hai să facem curat și frumos în jur, să fie loc pentru amintiri, cadouri și (mai ales) musafiri!
Pe unii, curățenia ne relaxează, pe alții ne enervează. Nu știu în ce direcție înclină balanța în lume, dar fiindcă acesta este un blog de organizare, îndrăznesc să afirm că noi cei care suntem pe aici avem curățenia integrată în rutina zilnică, săptămânală, lunară, trimestrială, anuală… Practic programată și planificată, să o finalizăm rapid, să fie eficientă și fluxul casei să rămână funcțional în fiecare etapă din viață.
Nu strică niciodată să faci o recapitulare pe subiecte pe care le-ai mai dezvoltat pe blog și în minunata comunitate cu idei de organizare. Repetiția nu este doar mama învățăturii, ci și cheia deprinderii rutinei. În cazul de față, o rutină ce ne salvează timp și bani, căci dacă știm ce avem în casă, știm și ce ne lipsește și vom cumpără în consecință. Sau vom comanda, fiindcă este mai simplu și mai rapid! Și mai puțin stresant, fiindcă scapi …
Mutarea într-o casă nouă poate fi stresantă, mai ales dacă locuința este una închiriată și trebuie să transformăm în Acasă un spațiu deja mobilat și compartimentat. De cât timp am nevoie pentru a duce cele necesare și cum stabilesc ce și cât îmi trebuie? Un proces complicat pe care îl simplificăm cu ajutorul organizării.