Sunt o mamă care nu calcă tooooate hainele copiilor! Efectiv nu pot! Nici nu consider că trebuie și că are rost să consum prea mult timp pentru activitatea asta în condițiile în care după ce i-am îmbrăcat, într-un minut se tăvălesc sau se înghesuie prin vreun coș de jucării, să își mai ia ceva, așa, pentru drum!
La aproape 2 ani și la aproape 5 ani pot purta haine aproape călcate! Chiar și necălcate, care arată aproape călcate prin trucurile incluse în acest articol. Pentru ocaziile festive din familie și de la grădiniță, tind să cred că un aparat de călcat vertical cu aburi ne poate ajuta să arătăm peste limita decenței la care suntem acum.
Avem fier, avem stație de călcat. Le folosim pentru noi, adulții, pentru ei, copiii și pentru țesăturile casei: perdele, draperii, cuverturi, prosoape… Dar știți cum e, pentru o cută, nu mai întinzi masa! Așa că fie pleci creponat, fie îți iei un dispozitiv mic, ușor de manevrat, rapid de folosit, simplu de depozitat. Opționale ambele variante, desigur!
Există modele portabile, ca cel despre care voi povesti mai joi și există modele cu suport și recipiente mari, ce le fac mai greu de deplasat. Niciunul dintre ele nu poate înlocui în totalitate fierul sau stația din simplul motiv că nu au aceeași putere și aceleași dotări.
Aparatul de călcat vertical cu aburi Philips Seria 8000
Acest dispozitiv portabil este o soluție complementară pentru netezit și împrospătat ce avem de atârnat, de întins sau de purtat. Este mic și ușor, prin urmare îți cam vine să pui mâna pe el când vezi câte un pliu inestetic. Este recomandat și pentru canapele, fotolii, perne, nu doar pentru perdele și draperii, căci nu le udă, nu le încrețește și le dă un aer nou, la propriu, putând îndepărta mirosurile.
Actuala generație de dispozitive de călcat de la Philips este net superioară, tehnologia integrată protejând țesăturile. Această stație are chiar și o cameră ce detectează tipul materialului! Și asta nu e tot! Cel mai bun lucru pe care știe să îl facă este să se oprească dacă nu mai detectează mișcarea mâinii noastre. O măsură de prevenție anti-incendiu, în cazul în care talpa încălzită ar fi uitată peste țesătură.
Dar să ne reîntoarcem la aparatul nostru. În cazul lui, dacă luăm mâna, îl scăpăm. Nu levitează, dar poate elimina până la 99,9% dintre bacterii, nu arde căci este prevăzut cu tehnologia OptimalTemp și ”trăiește” și mai mult datorită sistemului de decalcifiere De-Calc, după cum zice la carte! Aparatul vertical Philips Seria 8000 se încălzește în circa 60 de secunde, poate netezi hainele și pe masa de călcat și direct pe umeraș, iar fluxul de abur este emis câtă vreme ținem apăsat butonul. Luăm mâna, se oprește! Atât de simplu să folosește!
În cazul în care ne grăbim ori dacă țesătura este mai densă, setăm Max, iar dacă avem mai multe haine de care trebuie să ne ocupăm, setăm pe Eco, pentru ca apa din rezervor să se consume mai lent.
Iată ”îmbunătățirile” pe care le-a adus într-un minut unei cămăși care vara merge purtată și mai creponată!
Înainte:
După:
Aparatul de călcat vertical cu aburi Philips Seria 8000 este disponibil în două variante, pe bleumarin și alb cu roz, ambele având aceleași performanțe.
Și câteva idei de organizare, după cum ne este obiceiul
Din programul #MareaOrganizare, acela gratuit pe care îl facem de două ori pe an, primăvara și toamna, în comunitatea cu idei de organizare și chiar și pe Instagram, unde l-am încheiat recent, dar au rămas toate sfaturile și întreg calendarul, las câteva soluții pentru hainele curate și murdare, de spălat și de călcat.
*Programul #MareaOrganizare a fost inclus de Parlamentul European în rândul inițiativelor cu impact pozitiv pe scară largă. În găsești și în secțiunea FREE, de pe blog.
—
Să îți fie de folos toate cele de mai sus. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificări când publicăm articole noi. Tot pe Facebook găsești și super grupul cu idei de organizare. Iar dacă vrei să vezi clipuri despre organizare, abonează-te la canalul de Youtube. Avem și un NEWSLETTER pentru programe și oferte exclusive.