Una este curățenia de zi cu zi și alta este cea pe care o facem la fiecare schimbare de sezon, când țevile trebuie desfundate, obloanele șterse, balamalele unse și lemnul și piatra impermeabilizate. Nici după renovări nu e mai simplu, când pete nedorite apar pe gresie, mobilier sau pe tâmplăria PVC.
Am schimbat patru case și cam tot de atâtea ori am și renovat. De fiecare dată procesul a fost solicitant și s-a încheiat cu rezoluția ”Nu mai facem asta niciodată!”. Dar am renovat și vom mai renova! Și nici capitolul mutare nu cred că este închis definitiv. Chiar dacă astăzi aceste proiecte par îndepărtate, curățenia de primăvară trebuie făcută acum! La fel și mentenanța, pentru că orice casă merită iubire!
MAM Bricolaj este un retailer român din zona de bricolaj ce realizează mobilier la comandă pentru optimizarea spațiului din locuințe mici și mari. Iată ce sisteme pentru dressing găsești la ei și cum compartimentezi eficient dulapurile. Pe lângă toate acestea, au și numeroase accesorii, scule, unelte, detergenți și soluții. Din ultima categorie am alcătuit un kit cu ce se folosește în mod uzual când vrem să dăm un refresh locuinței.


Kit de curățenie și mentenanță
Înainte de orice, facem un inventar al produselor pe care le avem deja prin casă. Gestionarea eficientă a bugetului și a resurselor sunt părți importante ale organizării pe plan personal. Deci vom avea grijă să nu cumpărăm în exces și nici să lăsăm să expire stocurile.
Pentru că multora ni se par istovitoare asemenea activități, am alcătuit o listă cu soluții, spray-uri, granule, creme și geluri utile în astfel de ”misiuni”.




Listele înseamnă și ele planificare și ne ajută să nu irosim timp. Deci puncte în plus la capitolul organizare!
- Soluție antimucegai cu pulverizator
- Soluție pentru suprafețe din sticlă (anti urme)
- Soluție de curățat vopseaua sau adezivul de pe PAL, MDF sau de mobilier
- Soluție de lustruire a materialelor lucioase și strălucitoare (lac, MDF, PAL, PVC, vopsea acrilică, plăci ceramice, marmură, granit de uz general, lemn)
- Soluție pentru curățarea petelor proaspete și neîntărite de spumă poliuretanică
- Soluție de degresare
- Detergent de pardoseală
- Spray pentru covoare
- Dezinfectant universal
- Gel pentru desfundarea țevilor
- Spray anti rugină
- Vaselină
- Microbile pentru desfundarea canalizării
- Soluție anti calcar pentru baie
- Soluție anticalcar pentru mașina de spălat rufe
În aceeași categorie, la MAM Bricolaj găsim și detergenți de vase, de rufe, balsam, înălbitor și soluții pentru geamuri, pardoseli și tapițerii.
Descarcă gratuit cele 5 planuri de curățenie zilnică, săptămânală, lunară, trimestrială și anuală.
Cum organizăm soluțiile depozitate sub chiuvetă
Folosim mai eficient un spațiul străbătut de țevi și branșamente dacă formăm zone pentru fiecare categorie în parte (ex. gunoi, soluții și ustensile pentru curățenie etc.). Sortăm folosindu-ne de cutii înalte cu baza mică, de bibliorafturi sau de lăzi cu roți. Sub chiuvetă, câștigăm spațiu dacă depozităm și pe interiorul ușilor și pe lateralele mobilierului, în coșuri sau pe cârlige. Iar soluțiile cu pulverizator pot fi înșirate pe o bară montată de-a lungul măștii chiuvetei.
Și pentru că sondajele realizate în comunitatea cu idei de organizare au arătat că bucătăria este unul dintre spațiile care dă cele mai mari bătăi de cap, o privire prin secțiunea de scaune și mese poate inspira. Fie să schimbăm, fie să modernizăm, fie să optimizăm. Iar dacă mai sus ne-am ocupat de curățenie și mentenanță, pe final vreau să îți arăt două mecanisme pentru mese extensibile pe care le găsesc utile și interesante: 1 & 2.
–
Despre MAM Bricolaj
Companie românească din industria de bricolaj, înființată în 2011 de Cristian Găvan, MAM Bricolaj are implementat cel mai inovator și comod sistem de achiziționare a materialelor pentru mobilier, fiind singurul magazin specializat din domeniu cu autoservire. În stoc sunt peste 10.000 de articole despre care consilierii pot oferi consultanță, timpul de servire este scurt, iar orarul magazinelor extins.
La MAM Bricolaj găsiți o gamă complexă de produse, de accesorii pentru bucătărie, adezivi, balamale, Pal-uri, blaturi, canturi, chiuvete, console, cuiere, electrice, electrocasnice, mânere, MDF, organe de asamblare, picioare pentru mobilier și mese, profile de aluminiu, saltele, somiere, scaune, mese, paturi, sisteme pentru dressing, sisteme pentru sertare, sisteme de ridicat, uși de interior, vopsele. Produsele sunt disponibile atât online, cât și în cele trei magazine situate în București: Luică (Berceni), Morarilor (Pantelimon) și Ghencea.
*Un articol scris la invitația MAM Bricolaj
—
Să îți fie de folos toate cele de mai sus. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificări când publicăm articole noi. Tot pe Facebook găsești și super grupul cu idei de organizare. Iar dacă vrei să vezi clipuri despre organizare, abonează-te la canalul de Youtube. Avem și un NEWSLETTER pentru programe și oferte exclusive.