Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă se intensifică! Ornamente, decoruri, cadouri, meniuri, vizite, vacanțe… Toate trebuie trecute în agendă, rezolvate și bifate. Recent, la rubrica de organizare de la Super Neatza cu Răzvan & Dani am vorbit despre pași pe care îi putem face pentru a avea un Crăciun (mai) tihnit, care să nu ne lase fără bani pe carduri și fără pic de energie.
Dacă ne numărăm printre cei care fac bradul în Ajun, dar care decorează colțuri din casă puțin câte puțin în fiecare săptămână, atunci începem cu verificarea ornamentelor, să vedem ce mai avem din anii trecuți. Nu cumpărăm nimic până nu realizăm acest inventar, căci mai mult ca sigur am uitat de la Crăciunul trecut ce am ambalat în fiecare cutie. Astfel nu ne trezim cu decorațiuni identice sau similare pentru care nu mai avem loc nici în decorul casei, nici în boxă, la final de sezon.
Dacă vom face noi achiziții, important este stilul! Poate fi tradițional, cu alb, roșu și verde, nordic, cu mult alb și nuanțe naturale sau modern, în culoarea anului… Oricare ar fi alegerea, esențial este ca rezultatul final să fie o încununare a momentelor petrecute alături de cei dragi!
Un alt lucru important de făcut cât mai devreme este să scriem listele de cadouri, pe care ulterior să le căutăm online și prin magazine. O bună planificare a activităților și a banilor ne prinde bine oricând, dar mai ales în această perioadă din an, când avem și un meniu bogat de pregătit și provizii mai consistente de făcut.
De reținut
- Pentru a nu fi atrași de mirajul noilor decorațiuni, facem un inventar al celor deținute și cumpărăm doar ce ne lipsește într-un stil clar definit.
- Verificăm stocurile – și de provizii greu perisabile și de ornamente – cât mai devreme pentru a avea suficient timp să găsim și să cumpărăm ce ne-am propus.
- Lista de cadouri ne ajută să facem daruri potrivite, dar și să ținem bugetul sub control.
- Punem în calendar toate momentele importante din decembrie, nu doar Moș Nicolae, Crăciunul și Revelionul, ci și zilele în care facem aprovizionarea, gătim, facem curat sau împodobim bradul.
- Stabilirea activităților lunii ne ajută să bifăm în tihnă și fără stres tot ce avem în plan.
Uite un model de calendar pe care îl poți descărca gratuit de pe blog și idei de organizare în decembrie din rubrica de la Neatza.
Ai văzut video cu idei de împachetat cadouri?
Dacă dorești să te destinzi, dă un click și pe video cu jocul pe care l-am jucat în acea ediție. Se vede pe chipul meu câtă bucurie îmi aduc momentele acestea. 🙂
—
Să îți fie de folos toate cele de mai sus. Dacă ești activ(ă) pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi” pentru a primi notificări când publicăm articole noi. Tot pe Facebook găsești și super grupul cu idei de organizare. Iar dacă vrei să vezi clipuri despre organizare, abonează-te la canalul de Youtube. Avem și un NEWSLETTER pentru programe și oferte exclusive.